Cine este Matei?


Matei este un baietel curajos si vesel, dar viata il pune deja la incercari grele. Are cancer.
Poate ca unii dintre voi sunteti deja parinti.Poate ca unii visati la asta.
Numai un parinte stie cum este sa iti vezi copilul suferind si sa nu il poti ajuta.
Multi vor citi povestea lui Matei si isi vor spune in sinea lor “nu am de unde sa il ajut”, fara sa se gandeasca ca poate, candva, ar putea fi intr-o situatie similara.
Numai atunci realizezi ca oricat de putin ajutor pentru altii inseamna foarte mult.
Pentru Matei inseamna O SANSA LA VIATA.

La 2 luni a fost diagnosticat cu o boala cumplita - NEUROBLASTOM ABDOMINAL - este o tumora maligna care a fost localizata initial in abdomen si coloana vertebrala (dimensiunea maxima cca. 5 cm), acum se gaseste doar in coloana.

 A urmat 2 cure de chimioterapie (februarie - aprilie 2011), in urma carora tumora s-a redus semnificativ, si a fost operat (luna mai 2011) la Spitalul "Maria S. Curie" Bucuresti.
 
La controlul efectuat dupa operatie (iunie 2011) s-a observat ca exista un rest tumoral in coloana cu dimensiunea maxima 1 cm dar  s-a recomandat suspendarea tratamentului citostatic, datorita rezultatului negativ al analizei oncogenei Nmyc, pana la o noua evaluare. 


Dupa 3 luni (luna septembrie 2011), la  evaluarea  prin rezonanta magnetica (RMN)  s-a constatat ca acel rest tumoral a inceput sa creasca, deci boala este in evolutie.

Matei a reinceput tratamentul citostatic -  inca  2 cure chinuitoare de chimioterapie (octombrie-noiembrie 2011). Noul RMN (5 / 22Noiembrie) a aratat ca tumora nu a regresat, din contra a progresat putin fata de dimensiunile estimate la RMNúl efectuat inainte de  ultimele 2 cure de chimioterapie.


In martie 2012 Matei a fost operat in Franta pentru rezectia tumorii din coloana. Din cauza faptului ca  operatia a durat 5 ore si a pierderii masive de sange, tumora nu a putut fi indepartata integral, ramanand  un reziduu tumoral de aprox. 2 cm in partea din fata a coloanei vertebrale (pe vertebrele T12-L1); acest rest tumoral necesita monitorizare pentru depistarea precoce a recidivei bolii.


In prezent Matei este in urmarire postterapeutica.

Urmărirea postterapeutică are ca obiectiv depistarea într-un interval de timp a recidivei bolii loco-regionale sau la distanţă care să permită iniţierea precoce a unui tratament eficace.